Стаття "Utilizarea metodelor interactive de predare-învățare în activitatea didactică”

Опис документу:
Metodele interactive de predare-învățare în activitatea didactică ajută la dezvoltarea imaginației și gândirii logice a elevilor, “Învăţarea în grup exersează capacitatea de decizie şi de iniţiativă, dă o notă mai personală muncii, dar şi o complementaritate mai mare aptitudinilor şi talentelor, ceea ce asigură o participare mai vie, mai activă, susţinută de foarte multe elemente de emulaţie, de stimulare reciprocă, de cooperare fructuoasă.”

Відображення документу є орієнтовним і призначене для ознайомлення із змістом, та може відрізнятися від вигляду завантаженого документу. Щоб завантажити документ, прогорніть сторінку до кінця

Перегляд
матеріалу
Отримати код Поділитися

22

UTILIZAREA METODELOR INTERACTIVE DE PREDARE-ÎNVĂŢARE ÎN ACTIVITATEA DIDACTICĂ

ÎNTRODUCERE

Organizarea activităţii şcolare fie în formă frontală ori

colectivă (de muncă cu întregul colectiv al clasei), fie în echipe

(microgrupuri) sau individuală, ori combinatorie, ca cea sugerată de

experimentul „team teaching” (bazată, între altele, pe o grupare

flexibilă și mobilă a elevilor cu treceri de la activități cu grupuri

mari, la acțiuni în grupuri mici, omogene și apoi la activități

individuale) reclamă în mod inevitabil o metodologie adecvată

acestor forme organizatorice.”

(Ioan Cerghit, 1997, p. 36)

Metodele de învăţământ (“odos” = cale, drum; “metha” = către, spre ) reprezintă căile folosite în şcoală de către profesor în a-i sprijini pe elevi să descopere viaţa, natura, lumea, lucrurile, ştiinţa. Ele sunt totodată mijloace prin care se formează şi se dezvoltă priceperile, deprinderile şi capacitaţile elevilor de a acţiona asupra naturii, de a folosi roadele cunoaşterii transformând exteriorul în facilităţi interioare, formându-şi caracterul şi dezvoltându-şi personalitatea.

Calitatea pedagogică a metodei didactice presupune transformarea acesteia dintr-o

cale de cunoaştere propusă de profesor într-o cale de învăţare realizată efectiv de

elev în cadrul instruirii formale şi nonformale, cu deschideri spre educaţia permanentă.”

(Sorin Cristea, 1998, p. 303)

Dezideratele de modernizare şi de perfecţionare a metodologiei didactice se

înscriu pe direcţiile sporirii caracterului activ al metodelor de învăţământ, în aplicarea

unor metode cu un pronunţat caracter formativ, în valorificarea noilor tehnologii

instrucţinale (e-learning), în contaminarea şi suprapunerea problematizării asupra

fiecărei metode şi tehnici de învăţare, reuşind astfel să se aducă o însemnată contribuţie

la dezvoltarea întregului potenţial al elevului. Cerinţa primordială a educaţiei

progresiviste, cum spune Jean Piaget, este de a asigura o metodologie diversificată

bazată pe îmbinarea activităţilor de învăţare şi de muncă independentă, cu activităţile

de cooperare, de învăţare în grup şi de muncă interdependentă. Deşi învătarea este

eminamente o activitate proprie, ţinând de efortul individual depus în înţelegerea şi conştientizarea semnificaţiilor ştiinţei, nu este mai puţin adevărat că relaţiile interpersonale, de grup sunt un factor indispensabil apariţiei şi construirii învăţării personale şi colective.

Învăţarea în grup exersează capacitatea de decizie şi de iniţiativă, dă o notă mai

personală muncii, dar şi o complementaritate mai mare aptitudinilor şi talentelor, ceea ce asigură o participare mai vie, mai activă, susţinută de foarte multe elemente de emulaţie, de stimulare reciprocă, de cooperare fructuoasă.”(Ioan Cerghit,1997, p. 54)

Specific metodelor interactive de grup este faptul că ele promovează interacţiunea

dintre minţile participanţilor, dintre personalităţile lor, ducând la o învăţare mai activă şi

cu rezultate evidente. Acest tip de interactivitate determină “identificarea subiectului cu

situaţia de învăţare în care acesta este antrenat” (Idem), ceea ce duce la transformarea elevului în stăpânul propriei transformări şi formări. „Metodele interactive urmăresc

optimizarea comunicării, observând tendinţele inhibitorii care pot apărea în interiorul

grupului” ( Ion-Ovidiu Pânişoară, 2003, p. 140).

Interactivitatea presupune atât cooperarea – definită drept „forma motivaţională a

afirmării de sine, incluzând activitatea de avansare proprie, în care individul rivalizează

cu ceilalţi pentru dobândirea unei situaţii sociale sau a superiorităţii” – cât şi competiţia

care este o „activitate orientată social, în cadrul căreia individul colaborează cu ceilalţi

pentru atingerea unui ţel comun” (Ausubel, 1981). Ele nu sunt antitetice; ambele

implică un anumit grad de interacţiune, în opoziţie cu comportamentul individual.

În condiţiile îndeplinirii unor sarcini simple, activitatea de grup este stimulativă,

generând un comportament contagios şi o strădanie competitivă; în rezolvarea sarcinilor

complexe, rezolvarea de probleme, obţinerea soluţiei corecte e facilitată de emiterea de

ipoteze multiple şi variate. Interacţiunea stimulează efortul şi productivitatea individului şi este importantă pentru autodescoperirea propriilor capacităţi şi limite, pentru

autoevaluare. Există o dinamică intergrupală cu influenţe favorabile în planul

personalităţii, iar subiecţii care lucrează în echipă sunt capabili să aplice şi să sintetizeze

cunoştinţele în moduri variate şi complexe, învăţând în acelaşI timp mai temeinic decât

în cazul lucrului individual. În acest fel se dezvoltă capacităţile elevilor de a lucra

împreună ce se constituie într-o componentă importantă pentru viaţă şi pentru

activitatea lor profesională viitoare.

CAPITOLUL I

UTILIZAREA METODELOR INTERACTIVE DE PREDARE-ÎNVĂŢARE

ÎN ACTIVITATEA DIDACTICĂ

Problema folosirii metodelor interactive ca instrument de instruire a fost tratată în diverse metodologii. Încă Estes de Vaughn menţiona că „toţi oamenii posedă moduri de învăţare, indiferent de aptitudinile lor, însă profesorul e dator să-şi cunoască în colectivul de elevi pe fiecare aparte pentru a stimula, respectiv pondera la fiecare, exact elementele care necesită respectiva intervenţie, în măsura adecvată”. După C. E. Cornetti, folosirea metodelor interactive permite elevului „să dobândească cel puţin un lucru nou în fiecare lecţie” şi totodată „folosirea mijloacelor multisenzoriale pentru procesarea şi recuperarea informaţiei” determină fixarea cunoştinţelor pe o perioadă mai îndelungată. Hunter consideră că predarea prin intermediul metodelor interactive şi mai ales lucrul în grup „încurajează contribuţia personală, participanţii învaţă unul de la altul, nu doar de la profesor; elevii vorbesc mai liber decât în faţa întregii clase, apar idei mai multe şi mai bune, adică competiţia poate fi stimulativă pentru cei mai mulţi dintre elevi”.

Studiind de-a lungul anilor, elevul trebuie să ajungă o persoană capabilă de a se orienta în viaţă prin comunicarea eficientă în diferite situaţii, aptă să-şi exprime atitudinea faţă de valorile etice şi estetice, pregătită să-şi achiziţioneze în mod independent cunoştinţele şi competenţele solicitate – o personalitate cu un ansamblu de cunoştinţe, atitudini şi competenţe de comunicare formate pe parcursul şcolarităţii. Dezvoltarea competenţelor de comunicare se va realiza prin familiarizarea elevilor cu situaţii de comunicare orală şi scrisă, cu texte literare şi nonliterare adecvate vârstei şcolare. Din aceste considerente, atât la orele de limbă română, cât şi la cele de literatură mă strădui să ţin cont de:

exactitate în exprimarea gândurilor, a sentimentelor;

exprimare liberă, respectând mijloacele lingvistice;

claritate.

În cazul folosirii unei metodologii interactive, rolurile cadrului didactic se diversifică, se îmbogăţesc, astfel că el devine animator, consilier, moderator, participant alături de elevii săi la soluţionarea problemelor, chiar membru în echipele de lucru. Creşte gradul de activism şi de implicare a elevului la activitate, de la simplu receptor la participant activ. Interactivitatea presupune şi o atitudine pozitivă faţă de relaţiile umane, faţă de importanţa muncii în echipă şi o deschidere faţă de cooperare, o atitudine de susţinere a ideilor apărute prin colaborarea cu ceilalţi. Specifică metodelor didactice interactive este şi multirelaţionalitatea între profesor şi elevi, între elev şi colegii săi, pe de o parte, dintre elevi şi conţinut pe de altă parte. Metodele expozitive nu solicită schimburi între agenţii educaţionali, fiind unidirecţionale, mesajul circulând doar dinspre profesorul – emiţător către elevul – receptor.

Metodologia interactivă ţinteşte, pe lângă realizarea obiectivelor de ordin cognitiv (stimularea proceselor cognitive superioare, dezvoltarea capacităţii de a lega cunoştinţele între ele şi de a crea reţele conceptuale, dezvoltarea inteligenţelor multiple etc.) şi atingerea obiectivelor de ordin socioafectiv (dezvoltarea capacităţilor de comunicare, de dialogare interpersonală şi intrapersonală, stimularea încrederii în sine, stimularea capacităţilor de reflectare asupra proprilor demersuri de învăţăre – metacogniţia şi asupra relaţiilor interumane etc.). Există o relaţie strânsă între organizarea şi structurarea conţinutului informaţional, nivelul de abstractizare şi generalizare a cunoştinţelor, dozarea şi prelucrarea metodologică a acestora în manualele şcolare şi luarea unor decizii metodologice din partea profesorului. Maniera tradiţională, lineară, bazată cu precădere pe prezentarea, descrierea, exemplificarea conţinuturilor impune cu precădere în procesul de transmitere – asimilare a cunoştinţelor folosirea metodelor tradiţionale şi de multe ori pasive (metode de expunere orală şi continuă a cunoştinţelor, demonstraţia, exemplificarea etc.). Dacă decizia cadrului didactic vizează prezentarea informaţiilor într-o manieră activ-problematizantă, impunând participarea directă a elevilor în redescoperirea cunoştinţelor, atunci şi metodologia utilizată implică metodele active şi interactive (problematizarea, descoperirea, colaborarea, studiul de caz, învăţarea reciprocă, etc.)

Metodele interactive accentuează latura formativ-educativă de dezvoltare a

personalităţii atât prin oferirea de ocazii de a descoperi şi a valida în practică cunoştinţele teoretice, cât şi prin oportunităţile sociale de dezvoltarea a trăsăturilor de caracter, de voinţă şi persverenţă. Specificul metodelor interactive de grup este faptul că ele promovează interacţiunea dintre minţile participanţilor, dintre personalităţile lor, ducând la o învăţare mai activă şi cu rezultate evidente. Acest tip de interactivitate determină identificarea elevului cu situaţia de învăţare în care acesta este antrenat, ceea ce duce la transformarea acestora în stăpânii propriilor transformări şi formări.

În condiţiile îndeplinirii unor sarcini simple, activitatea de grup este stimulativă, generând un comportament contagios şi o strădanie competitivă; în rezolvarea sarcinilor complexe, rezolvarea de probleme, obţinerea soluţiei corecte e facilitată de emiterea de ipoteze multiple şi variate. Interacţiunea stimulează efortul şi productivitatea individului şi este im importantă pentru autodescoperirea propriilor capacităţi şi limite, pentru autoevaluare. Există o dinamică intergrupală cu influenţe favorabile în planul personalităţii, iar subiecţii care lucrează în echipă sunt capabili să

aplice şi să sintetizeze cunoştinţele în moduri variate şi complexe, învăţând în acelaşi timp mai temeinic decât în cazul lucrului individual. În acest fel se dezvoltă capacităţile elevilor de a lucre împreună ce se constituie într-o componentă importantă pentru viaţă şi pentru activitatea lor profesională viitoare. Grupul dă un sentiment de încredere, de siguranţă şi de antrenare reciprocă a membrilor ce duce la dispariţia fricii de eşec şi curajul de a-şi asuma riscul, reducând la minim fenomenul blocajului emoţional al creativităţii. Lucrul în echipă oferă elevilor posibilitatea de a-şi împărtăşi părerile, experienţa, ideile, strategiile personale de lucru, informaţiile; interrelaţiile dintre membrii grupului, emulaţia sporesc interesul pentru o temă sau o sarcină dată, motivând elevii pentru învăţare.

Pe de altă parte, metodele interactive solicită anumite condiţii de timp mai îndelungat faţă de cele expozitive (de exemplu: timp de gândire acordat elevilor, timp de interrelaţionare, timp de lucrul în colaborare, dorinţă de socializare, capacităţi de comunicare şi interrelaţionare, precum şi resurse materiale adecvate. Din partea profesorului, metodele didactice interactive necesită poate mai mult decât alte tipuri, un efort de proiectare şi corelare atentă a resurselor în concordanţă cu metodele, tehnicile şi forma de organizare grupală a elevilor, pentru a menţine constant şi pentru

mai mult timp interesul elevilor pentru activitate.

Folosirea rațională a metodelor interactive la o anumită etapă a lecției

presupune o înviorare a activității mintale a elevilor, de aceea mă strădui să practic, în

măsura posibilităților, diverse metode interactive în cadrul orelor de limbă română și literatură (română și universală). Deşi există un şir de aceste metode pe care le folosec în activitatea pedagogică, totuşi, mă voi opri numai la câteva din ele. Comun tuturor le este respectarea unor reguli de participare, autoimpuse, aşa cum ar fi: respect reciproc, atitudine pozitivă, toleranţă, sinceritate, ascultare până la capăt a celui care vorbeşte fără a interveni sau a întrerupe, abţinere de a monopoliza discuţia, punctualitate, analiză a faptelor şi nu a persoanelor etc.

LUCRUL ÎN GRUP

Una dintre căile cele mai sigure de stimulare şi generare de idei noi şi dezvoltare a

acestora pentru a soluţiona diferite situaţii, este organizarea de microgrupuri și

promovarea interacţiunilor între membrii acestuia. Cercetările efectuate în domeniu şi

literatura de specialitate au evidenţiat în nenumărate cazuri, superioritatea numerică şi

calitativă a situaţiilor de găsire a soluţiilor şi de rezolvare eficientă a problemelor în

grup, faţă de cea individuală. Creativitatea de grup s-a impus pentru că răspunde mai

bine nevoilor de rezolvare a problemelor nerezolvabile individual în timp util.

A devenit tradiţională divizarea elevilor conform anotimpurlui în care s-au născut. Această metodă e foarte eficientă mai ales atunci, când alcătuiesc compuneri sau poezii. Fiecare grup (pereche) primeşte o însărcinare aparte şi elevul e pus în situaţia de a gândi de sinestătător, şi, astfel, el îşi consolidează cunoştinţele, se dezvoltă mintal, manifestându-şi totodată simţul responsabilităţii pentru corectitudine nu numai în faţa profesorului, dar şi a grupului său. Am prezentat această metodă în proiectul didactic „Idila-pastel Crăiasa din povești .

INTEROGAREA RECIPROCĂ SAU ÎN PERECHI

Această metodă presupune o tehnică utilizabilă pentru înţelegerea unei teme prin intermediul întrebărilor. Scopul întrebărilor este acela ca elevul care întreabă să-şi clarifice anumite aspecte, dar şi acela de a aprecia înţelegerea textului de către colegul său. Spre exemplu, pentru evaluarea cunoştinţelor asimilate în clasa a IX -a la studierea temei „Lexicul ” li se solicită elevilor ca timp de 5 minute să noteze în caiete cât mai multe întrebări referitor la această temă. După expirarea timpului li se cere elevilor să schimbe caietul cu colegul de bancă şi să răspundă în scris, timp de 10 minute, la întrebările formulate de acesta. (Proiect didactic №4)

HÂRTIA DE UN MINUT

Hârtia de un minut” este o metodă care determină elevii să-şi concentreze atenţia pentru a răspunde rapid şi concis la o întrebare sau pentru a demonstra anumite cunoştinţe învăţate anterior. Aşa spre exemplu, în clasa a 9-a, la actualize cunoştinţelor la tema ”Lexicul” propun elevilor ca timp de un minut să scrie pe foaie ce ştiu despre

lexic din clasele anterioare (Proiect didactic №4)

BRAINSTORMING

Brainstorming-ul este o metodă de stimulare a creativităţii şi imaginaţiei elevilor, dar şi de formare a unor trăsături de personalitate (spontaneitate, altruism etc.). Se realizează prin formularea a cât mai multor idei, ca răspuns la o situaţie enunţată de profesor sau un elev, după principiul „cantitatea generează calitatea”. Un moment de brainstorming se poate crea în orice etapă a lecţiei şi poate să se desfăşoare de la 5 minute până la întreaga oră (50 minute). Pentru desfăşurarea optimă a unui

solicitarea de exprimare a ideilor rapid în fraze, propoziţii sau cuvinte scurte şi concrete fără cenzură;

sunt interzise aprecierile critice, ironiile, contradicţiile, orice manifestare de acest gen care inhibă imaginaţia participanţilor;

sunt încurajate asociaţiile neobişnuite de idei, combinările şi ameliorările soluţiilor propuse de ceilalţi;

imaginaţia trebuie să fie liberă, exprimându-se orice idee îi vin elevului în minte, care este acceptată fără cenzură;

toţi elevii trebuie să comunice o idee.

Metoda se parcurge prin derularea următoarelor etape:

  1. Alegerea temei/problemei şi prezentarea ei.

- liderul (profesorul sau un elev) va comunica tema pusă în discuţie şi va prezenta/reaminti regulile;

- subiectul brainstorming-ului se poate formula prin diferite noţiuni sau concepte, prin întrebări (Ce ştiţi despre...?, Ce aţi face dacă aţi fi...?, Ce aţi propune...?, Cum s-ar putea realiza...?, Cum explicaţi...?, Ce întrebări aţi pune...? etc.), prin prezentarea unor imagini, a unui film (metoda poate să preceadă dezbaterea lor).

2. Generarea ideilor

- toţi elevii îşi vor comunica ideile, după regulile enunţate, fără nici o cenzură;

- toate ideile vor fi scrise pe tablă sau flipchart în ordinea emisă de participanţi;

- etapa se încheie când toţi participanţii şi-au exprimat cel puţin o idee.

3. Evaluarea calităţii ideilor

- reluarea ideilor pe rând şi gruparea lor pe diferite criterii;

- analiza critică, argumentarea, contraargumentarea ideilor emise anterior, la nivelul întregii clase sau al unor grupuri mai mici.

4. Selectarea celor mai importante idei

- se discută liber soluţiile originale şi fezabile.

5. Afişarea ideilor rezultate în forme cât mai variate şi originale

Această metodă o folosesc frecvent la orele de literatură (română și universală), în această lucrare prezentă în proiectele didactice №1, № 2, 3.

COPACUL IDEILOR

Copacul ideilor” este un organizator grafic, în care cuvântul- cheie este înscris într-un dreptunghi situat la baza foii, în partea centrală. De la acest dreptunghi se ramifică spre partea superioară, asemeni crengilor unui copac, toate cunoştinţele acumulate. Copacul ideilor poate fi completat individual, în perechi, în grup sau frontal. Dacă este completat de către membrii unui grup, foaia pe care este desenat copacul trece de la un membru la altul şi fiecare elev are posibilitatea să citească ce au scris colegii lui. Acest copac poate fi folosit atât la lecţiile de limbă română, cât şi la cele de literatură. (Proiecte didactice 1, №2)

METODA INCIDENTULUI CRITIC

Metoda incidentului critic” presupune selectarea comportamentelor care sunt adaptative şi eficiente în rezolvarea unor situaţii critice. Ca tehnici utilizate pentru culegerea datelor se folosesc: observaţia, chestionarul şi, eventual, interviul. Această metodă am folosit-o la studierea comediei dramaturgului francez J. B. Moliere „Burghezul în nobilime” (Proiect didactic № 3).

CADRANELE

Cadranele” – reprezintă o tehnică ce presupune extragerea esenţialului dintr-un text analizat, de rezumare şi sintetizare a unui conţinut informaţional solicitând implicarea elevilor în înţelegerea acestuia. Această metodă presupune parcurgerea următorilor paşi:

- Împărţirea tablei în 4 părţi egale.

- Se propune un criteriu pentru fiecare cadran obţinut.

- Se citeşte textul.

- Se formulează răspunsuri scurte pentru fiecare cadran.

- Se evaluează rezultatele.

Avantajele folosirii acestei metode:

- stimulează atenţia şi gândirea;

- scoate în evidenţă modul propriu de înţelegere;

- conduce spre esenţializare, sintetizare.

Metoda poate fi folosită în etapele lecţiei, dar poate fi şi o excelentă metodă de evaluare a cunoştinţelor însuşite de elevi (în cadrul unei lecţii sau al unui capitol). În evocare: se poate desena cadranul şi se pot trece obiectivele sub formă de cerinţe; elevii îşi trasează cadranele şi îşi citesc cerinţele; le putem cere apoi să citească lecţia cu atenţie pentru a face însemnările în cadran; în realizarea sensului: colaborează, comunică, cer sfaturi şi îndrumări cadrului didactic, dezbat şi realizează obiectivele prevăzute; în reflecţie: se confruntă rezultatele, se dezbat, se analizează, se fac aprecieri. Elevii devin treptat conştienţi de puterea lor de utilizare a celor învăţate şi încep să-şi organizeze singuri datele, îşi formulează cerinţe, îşi stabilesc obiective devenind mai independenţi în învăţare (exemplu: se poate cere ca temă realizarea unui cadran cu sarcini „personalizate”, acestea fiind foarte variate şi cu multiple valenţe funcţionale, unde elevii îşi stabilesc sarcini diversificate şi de complexitate crescută).

Această metodă am folosit-o la lecția de lectură în clasa a 11-a (Proiect didactic №5)

TEHNICA VISELOR

Tehnica viselor este metoda prin care copilul își lasă în voie imaginația să lucreze pentru a exprima ceea ce a gândit că poate face el în viitor (Breben,2007: 301). Obiectivul urmărit este dezvoltarea limbajului și a situațiilor de comunicare, stimularea imaginațieiprin crearea de situații comparabile cu cele existente în viața reală.

Metoda este mai bine aplicată în activități de grup, caz în care presupune mai multe etape. Mai întâi, profesorul va organiza copiii în grupuri echilibrate numeric. Se va prezenta apoi tema de lucru, fiecare dintre grupuri având un specific. Spre exemplu, metoda „Tehnica viselor” am utilizat-o la ora de lectură în clasa a XI-a după citirea poeziei „Izvorul nopții” de Lucian Blaga. Fiecare grup a avut posibilitatea să-și imagineze ce dragoste îi va însoți în viață. (Proiect didactic №5)

A treia etapă reprezintă exploararea visului. În grup, elevii își imaginează variantele posibile, dezbat varianta cea mai bună pentru ei și colaborează pentru realizarea sarcinii de lucru. La final, fiecare grup își prezintă rezultatele obținute. Se discută la nivelul grupei despre fiecare posibil scenariu, abordându-se și perspectiva realistică a lucrurilor. Această sarcină poate fi realizată și ca o a doua activitate în cadrul grupurilor de lucru, în funcție de timpul disponibil.

Metoda este stimulativă, care activizează copiii, atât prin colaborare între membrii grupului, dar și prin competiție la nivelul grupurilor, și permite să fie creativi și să depășească granițele realului. Nu există loc de critică, nimic nu este imposibil, însă tehnica viselor permite realizarea unei paralele între real și imaginar, între posibil și imposibil. Și nu în ultimul rând, această metodă stimulează buna dispoziție.

METODA SCHERLOCK HOLMES

Metoda constă în căutarea răspunsului corect la întrebare sau a unei noțiuni, selectarea aforismelor potrivite temei propuse sau potrivirea unor proverbe și zicători pentru textele propuse. Această metodă am folosit-o la ora de lectură (Proiect didactic № 5) și

la măsura în afara orelor de curs „Cel mai deștept”.

CAPITOLUL II

AVANTAJELE UTILIZĂRII METODELOR INTERACTIVE

Avantajele interacţiunii:

  • în condiţiile îndeplinirii unor sarcini simple, activitatea de grup este stimulativă,

generând un comportament contagios şi o strădanie competitivă; în rezolvarea

sarcinilor complexe, rezolvarea de probleme, obţinerea soluţiei corecte e

facilitată de emiterea de ipoteze multiple şi variate; (D. Ausubel, 1981)

  • stimulează efortul şi productivitatea individului;

  • este importantă pentru autodescoperirea propriilor capacități și limite, pentru

capacităţi şi limite, pentru autoevaluare; (D. Ausubel)

  • există o dinamică intergrupală cu influenţe favorabile în planul personalităţii;

  • subiecţii care lucrează în echipă sunt capabili să aplice şi să sintetizeze

cunoştinţele în moduri variate şi complexe, învăţând în acelaşi timp mai

temeinic decât în cazul lucrului individual;

  • dezvoltă capacităţile elevilor de a lucra împreună - componentă importantă

pentru viaţă şi pentru activitatea lor profesională viitoare; (Johnson şi Johnson,

1983);

  • dezvoltă inteligenţele multiple, capacităţi specifice inteligenţei lingvistice (ce

implică sensibilitatea de a vorbi şi de a scrie;

  • include abilitatea de a folosi efectiv limba pentru a se exprima retoric, poetic şi pentru a-şi aminti informaţiile inteligenţei logice-matematice (ce constă în capacitatea de a analiza logic problemele, de a realiza operaţii matematice şi de a investiga ştiinţific sarcinile, de a face deducţii), inteligenţa spaţială (care se referă la capacitatea, potenţialul de a recunoaşte şi a folosi paternurile spaţiului; capacitatea de a crea reprezentări nu doar vizuale), inteligenţa interpersonală (capacitatea de a înţelege intenţiile, motivaţiile, dorinţele celorlalţi, creând oportunităţi în munca colectivă), inteligenţa intrapersonală (capacitatea de autoînţelegere, autoapreciere corectă a propriilor sentimente, motivaţii, temeri), inteligenţa naturalistă (care face omul capabil să recunoască, să clasifice şi să se inspire din mediul înconjurător), inteligenţa morală (preocupată de reguli, comportament, atitudini) – Gardner H. – 1993;

  • stimulează şi dezvoltă capacităţi cognitive complexe (gândirea divergentă, gândirea critică, gândirea laterală – capacitatea de a privi şi a cerceta lucrurile în alt mod, de a relaxa controlul gândirii);

  • munca în grup permite împărţirea sarcinilor şi responsabilităţilor în părţi mult mai uşor de realizat;

  • timpul de soluţionare a problemelor este de cele mai multe ori mai scurt în cazul lucrului în grup decât atunci când se încearcă găsirea rezolvărilor pe cont propriu;

  • cu o dirijare adecvată, învăţarea prin cooperare dezvoltă şi diversifică priceperile, capacităţile şi deprinderile sociale ale elevilor;

  • interrelaţiile dintre membrii grupului, emulaţia sporeşte interesul pentru o temă sau o sarcină dată, motivând elevii pentru învăţare;

  • lucrul în echipă oferă elevilor posibilitatea de a-şi împărtăşi părerile, experienţa, ideile, strategiile personale de lucru, informaţiile;

  • se reduce la minim fenomenul blocajului emoţional al creativităţii;

  • grupul dă un sentiment de încredere, de siguranţă, antrenare reciprocă a membrilor ce duce la dispariţia fricii de eşec şi curajul de a-şi asuma riscul;

  • interacţiunea colectivă are ca efect şi „educarea stăpânirii de sine şi a unui

comportament tolerant faţă de opiniile celorlalţi, înfrângerea subiectivismului şi

acceptarea gândirii colective” (Crenguţa L. Oprea, 2000, p. 47)

Învăţământul modern preconizează o metodologie axată pe acţiune, operatorie,

deci pe promovarea metodelor interactive care să solicite mecanismele gândirii, ale

inteligenţei, ale imaginaţiei şi creativităţii. „Activ” este elevul care „depune efort de

reflecţie personală, interioară şi abstractă, care întreprinde o acţiune mintală de căutare,

de cercetare şi redescoperire a adevărurilor, de elaborarea a noilor cunoştinţe.

Activismul exterior” vine deci să servească drept suport material „activismului interior”, psihic, mental, să devină un purtător al acestuia.” (Ioan Cerghit, 1997, p.73)

Structurile autoritare dintr-un grup sau piedicile împotriva comunicării pot foarte

bine limita participarea activă a anumitor membrii la o acţiune coordonată.

CONCLUZII

Vorbind despre necesitatea inovării în domeniul metodologiei didactice şi a

căutării de noi variante pentru a spori eficienţa activităţii instructiv-educative din şcoală,

prin directa implicare a elevului şi mobilizarea efortului său cognitiv, profesorul Ioan

Cerghit afirmă: „Pedagogia modernă nu caută să impună nici un fel de reţetar rigid, dimpotrivă, consideră că fixitatea metodelor, conservatorismul educatorilor, rutina excesivă, indiferenţa etc. aduc mari prejudicii efortului actual de ridicare a învăţământului pe noi trepte; ea nu se opune în nici un fel iniţiativei şi originalităţii individuale sau colective de regândire şi reconsiderare în spirit creator a oricăror aspecte care privesc perfecţionarea şi modernizarea metodologiei învăţământului de toate gradele. În fond creaţia, în materie de metodologie, înseamnă o necontenită căutare, reînnoire şi îmbunătăţire a procesului instructiv-educativ”.

Utilizarea metodelor interactive de predare-învăţare în activitatea didactică contribuie la îmbunătăţirea calităţii procesului instructiv-educativ, având un caracter activ – participativ şi o reală valoare activ-formativă asupra personalităţii elevului, deoarece:

  • sunt atractive;

  • stimulează implicarea activă în sarcina didactică;

  • stimulează iniţiativa;

  • asigură o mai bună punere în practică a cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor;

  • asigură un demers interactiv al actului de predare-învăţare-evaluare;

  • valorifică şi stimulează potenţialul creativ, originalitatea copiilor;

  • acţionează asupra gândirii critice a elevilor;

  • elevii devin responsabili în rezolvarea sarcinilor;

  • promovează învăţarea prin cooperare;

  • copiii învaţă să argumenteze acţiunile;

  • îi învaţă pe elevi să comunice între ei şi să asculte părerile celor din jur.

Aplicându-se metode diferite se obţin diferenţe esenţiale în pregătirea elevilor. De asemenea, însuşirea unor cunoştinţe noi poate deveni mai dificilă sau mai uşoară pentru unii şi acceaşi elevi, în funcţie de metodele utilizate. În acelaşi timp, s-a putut constata că exersarea funcţiilor intelectuale este condiţionată nu numai de conţinuturile date, ci şi de forma în care acestea sunt aduse la cunoştinţa copiilor, adică de metodele utilizate.

Implicarea activă şi interactivă a elevilor cu întregul lor potenţial intelectual, fizic, afectiv-motivaţional şi voliţional, cu creativitatea şi productivitatea lor, reprezintă premisa unei instruiri eficiente, interactive, care îşi propune ca rezultat, elaborarea de noi structuri cognitive-intelectuale, acţionale, afective, motivaţionale şi voliţionale operaţionale. Astfel, activizarea reprezintă un rezultat al instrucţiei-autoinstrucţiei şi educaţiei-autoeducaţiei şi, deopotrivă, o premisă a unei instrucţii-autoinstrucţii şi educaţii-autoeducaţii eficiente, de nivel superior. Dintr-un participant pasiv şi docil, din obiect al învăţării, elevul devine subiect activ al unei activităţi orientate de propriile sale nevoi şi interese educaţionale şi, în bună măsură, propriul său educator.

Prin metodele interactive de grup, copiii îşi exersează capacitatea de a selecta, de a combina şi de a învăţa lucruri de care vor avea nevoie în viaţa de şcolar şi de adult. Efortul copiilor trebuie să fie unul intelectual, de exersare a proceselor psihice de cunoaştere. Metodele interactive de grup stimulează creativitatea, comunicarea, activitatea tuturor copiilor şi formarea de capacităţi ca: spiritul critic, independenţa în gândire şi acţiune, găsirea unor idei creative îndrăzneţe de rezolvare a sarcinilor de învăţare.

Deci, se poate afirma cu toată sinceritatea că rămâne indiscutabilă actualitatea cuvintelor lui Ioan Cerghit „ Important este nu să spunem liber ce gândim,

ci să simţim că putem gândi liber”.

BIBLIOGRAFIE:

  • Gaston Berger, Omul modern şi educaţia sa, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică,1973;

  • Cerghit, Metode de învăţământ ,Iaşi, Editura Polirom, 2006 ;

  • Elena Joiţa, Educaţia cognitivă. Fundamente. Metodologie, Editura Polirom, 2002;

  • Alina Pamfil, Limba şi literatura română în gimnaziu. Structuri didactice deschise, Editura Dacia, Cluj, 2001;

  • Ion Ovidiu Pânişoară, Comunicarea eficientă; Iaşi, Editura Polirom, 2002;

  • Tudorică Radu, Dimensiunea europeană a învăţământului românesc, Iaşi, 2004;

  • Bru, 2007: Marc Bru, Metodele în pedagogie,

  • Ionescu Oprea, Crenguţa-L., Pedagogie. Alternative metodologice interactive, Bucureşti, Editura Universităţii din Bucureşti, 2003;

  • Oprea, Crenguţa-L., Strategii didactice interactive, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A., ed. a IV-a, 2009;

  • Păun, Emil, „O „lectură” a educaţiei prin grila postmodernităţii”, în Emil Păun; Dan Potolea (coord.), Pedagogie. Fundamentări teoretice şi demersuri aplicative, Iaşi, Editura Polirom, 2002;

  • Rosenau, J.N. (1992), „Post-modernism and the Social Scieces: Insights,, Chiş, 1992:

  • Miron Ionescu, Vasile Chiş, Strategii de predare-învăţare, Bucureşti, 1992

  • Pintilie, 2002: M. Pintilie, Metode moderne de învăţare-evaluare.

CUPRINS

  1. Tehnologia metodelor interactive la orele de limba română și

literatură (română și universală) ...................................................................... 1

  1. Întroducere.......................................................................................................... 2

  2. Capitolul I .......................................................................................................... 4

  3. Capitolul II ........................................................................................................ 14

  4. Concluzii ............................................................................................................ 17

  5. Bibliografie......................................................................................................... 20

  6. Anexe (Proiecte didactice)................................................................................. 21

  1. Proiect didactic №1, Mihai Eminescu, idila-pastel „Crăiasa din povești”

  2. Proiect didactic №2, Octavian Goga, poezia „Bătrâni”

  3. Proiect didactic №3, J.B. Moliere, „Burghezul în nobilime”

  4. Proiect didactic №4, Lexicul. Mijloace externe de îmbogățire a vocabu-

larului

  1. Proiect didactic №5, Comunicarea. Lectura. „Izvorul nopții”

  2. Activitate în afara orelor de curs , Jocul intelectual „Cel mai deștept”

Зверніть увагу, свідоцтва знаходяться в Вашому особистому кабінеті в розділі «Досягнення»

Всеосвіта є суб’єктом підвищення кваліфікації.

Всі сертифікати за наші курси та вебінари можуть бути зараховані у підвищення кваліфікації.

Співпраця із закладами освіти.

Дізнатись більше про сертифікати.

Приклад завдання з олімпіади Українська мова. Спробуйте!
До ЗНО з АНГЛІЙСЬКОЇ МОВИ залишилося:
0
2
міс.
0
2
дн.
2
0
год.
Готуйся до ЗНО разом із «Всеосвітою»!