Exemple de jocuri didactice utilizate în cadrul orelor de limba şi literatură română
* Spune mai multe cuvinte despre....
Scop: formarea unor reprezentări despre obiectele puse în discuţie
Metode şi procedee: conversaţia, explicaţia
Prin acest joc se urmăreşte spontaneitatea construcţiilor verbale. Jocul creează o atmosferă permisivă, încurajându-i pe cei care au o gândire mai lentă, atrăgându-i în procesul muncii intelectuale şi pe cei mai pasivi.
* Cuvântul interzis
Scop: dezvoltarea vocabularului elevilor, a imaginaţiei creatoare
Metode şi procedee: conversaţia, explicaţia, exerciţiul
Desfăşurarea jocului: elevul trebuie să răspundă la întrebări fără să folosească un cuvânt care s-a stabilit că este interzis; de exemplu, „iarna” este cuvântul interzis.
La întrebarea: „Despre ce anotimp vorbesc versurile?”
„ Ninge liniştit afară,
Timpul e de săniuş
Hai, copii, ca şi-altă dată
S-a făcut alunecuş.”
Copiii pot răspunde: „despre anotimpul în care pământul este îmbrăcat în haina albă de nea, în care împodobim bradul de Crăciun, plecăm cu Sorcova şi Pluguşorul etc.”
Jocul solicită atenţia voluntară a elevilor, dar şi imaginaţia lor creatoare, iar caracterul său competitiv produce trăiri afective deosebite elevilor.
Pentru însuşirea structurii gramaticale a limbii române se pot folosi următoarele jocuri:
* Jocul diminutivelor: „Cuvântului îi pun o coadă,
Un adaos mititel,
Şi pe dată, tot cuvântul,
Se transformă-n.... cuvinţel.”
Exemplu:
oglindă- oglinjoară
cântec - cântecel
casă - căsuţă
* Litera se schimbă
toc lac pană casă
loc lan cană cată
joc las rană cară
coc lat vană cadă
foc laţ cană
* Scara cuvintelor
Do re mi
Dar ren mir
Dare reni mire
* Potriveşte însuşirile!
cocoş şireată
vulpe viclean
lup pintenat
* Eu spun una, tu spui multe!
Jocul este folosit pentru formarea corectă a pluralului substantivelor. Este un exerciţiu eficient pentru pronunţarea articulată a substantivelor, fie la singular, fie la plu-ral.
Exemplu: masă- mese,
ceas-ceasuri
carte- cărţi
* Ce sau ce fac?
Jocul se foloseşte pentru realizarea acordului corect dintre subiect şi predicat.
Pe baza unor fişe, pe care sunt scrise subiecte şi predicate, elevii trebuie să formuleze propoziţii, alegând pentru fiecare subiect predicatul corespunzător.
Exemplu: Şcolarul- citesc elevii- au modelat
- alerga - merge
- scrie - cântă
* Roata timpului
Acest joc se poate organiza pentru folosirea corectă a verbului la timpul trecut, prezent şi viitor.
Pe un disc asemănător cu cadranul unui ceas, se trec iniţialele fiecărui copil. În mijloc se fixează un ac îndreptat în sus. Învârtind discul, acul se opreşte în dreptul nume-lui unui copil care trebuie să răspundă la următoarea întrebare: „Roata morii se-nvârteşte
Fiecare se gândeşte
Şi va spune fiecare
Acum ce este el oare? (prezent)
Ce va fi când va fi mare?” (viitor)
Pentru forma de trecut a verbului „a fi” folosim versurile:
„Mai micuţ când eu eram
Pe acasă ce făceam?”
Versurile jocului trezesc trăiri afective elevilor şi exersează actul vorbirii.
* Ce ştii despre mine?
Regula jocului interzice folosirea numelor proprii. Cel care adresează întrebarea solicită un răspuns în care să i se arate o însuşire folosind pronumele personal. Exemplu: „Eu ştiu că tu eşti un băiat isteţ”.
Cel care a răspuns va adresa şi el întrebarea şi jocul continuă.
Este schimbat cel care întreabă numai dacă elevul care răspunde a dat răspunsul corect.
Jocul se poate organiza la nivel frontal, dar şi în perechi sau pe echipe. Oferă posibilitatea ca elevii să formuleze întrebări şi răspunsuri, să-şi dezvolte exprimarea orală, gustul pentru citit, gândirea, spiritul de observaţie, educarea spiritului de echipă, de subordonare a intereselor personale celor de grup din care elevul face parte.
Se opreşte în dreptul numelui unui copil care trebuie să răspundă la următoarea întrebare: „Roata morii se-nvârteşte”
Fiecare se gândeşte
Şi va spune fiecare
Acum ce este el oare? (prezent)
Ce va fi când va fi mare?” (viitor)
Pentru forma de trecut a verbului „a fi” folosim versurile:
„Mai micuţ când eu eram
Pe acasă ce făceam?”
Versurile jocului trezesc trăiri afective elevilor şi exersează actul vorbirii.
* Ce ştii despre mine?
Regula jocului interzice folosirea numelor proprii. Cel care adresează întrebarea solicită un răspuns în care să i se arate o însuşire folosind pronumele personal. Exemplu: „Eu ştiu că tu eşti un băiat isteţ”.
Cel care a răspuns va adresa şi el întrebarea şi jocul continuă.
Este schimbat cel care întreabă numai dacă elevul care răspunde a dat răspunsul corect.
Jocul se poate organiza la nivel frontal, dar şi în perechi sau pe echipe. Oferă posibilitatea ca elevii să formuleze întrebări şi răspunsuri, să-şi dezvolte exprimarea orală, gustul pentru citit, gândirea, spiritul de observaţie, educarea spiritului de echipă, de subordonare a intereselor personale celor de grup din care elevul face parte.
“El este acela care modelează materialul cel mai de preț - copilul, tinzând ca din fiecare bloc de marmură brută să realizeze o ființă înzestrată cu cele mai frumoase trăsături, un om care să înmănuncheze calități morale cele mai înalte.» (D.Salade)
Cei ce au o "limbă" și -un "grai"
"Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată".
Lucrare de cercetare
Sucevenii – în toată splendoarea sa.
Profesoara
de limbă și literatură română
(româmă și universală)
Galac A.G.
Satul Suceveni în toată splendoarea sa
Pe o frumoasă vale, la poalele munților Carpați, alături de o pădure seculară își întinde așezările sale satul Suceveni.
O imagine fantastică înnăbușită de ciripitul păsărilor și de mireasma florilor de cirimcar și de tei...
Teii - acei copaci care aduc atâta mireasmă proaspătă în casele oamenilor acestui sat în seara Duminicii Mari. Acesta este un obicei din vechime păstrat cu iscusință de la bătrâni până în zilele noastre, de a împodobi casa cu flori și ramuri de tei în ajunul Duminicii Mari.
Da, acest sat binecuvântat de Dumnezeu, păstrează și azi obiceiul strămoșilor noștri și cât timp a trecut de atunci, totuși, din fir în fir se păstrează acele legende, acele basme, acele obiceiuri așternute pe tărâmul acestei așezări. Și toate ceaste sunt legate de pădure, de verdea și veșnic tânăra pădure rămasă în memoriile atâtor oameni.
Cu o plăcere deosebită vei face o exursie prin satul vrăjit de frumusețea naturii. Râurile cu ale lor ape șerpuiesc ca fiind veșnic vii, de ambele părți a satului. Și ce onoare i-a fost să poarte pentru a fi scăldat de ele, acele podoabe care aduc atâta bucurie și amintire din copilăria mea.
Iară lacul... acel lac din centrul satului cu apa lui atât de cristalină... Nu poți să nu poposești pe o clipă lângă el sau cel puțin vreo jumătate de oră așezat într-o barcă, dusă ușor de adierea vreunui vânt de-a lungul lui și să meditezi în liniște asupra problemei acestei vieți împletită în ciripitul păsărilor din jur și în uimitoarea sclipire a apei.
E o problemă filosofică, care domină în sat, ce ne-ar părea că se desfiră în două ; Viață sau Moarte?
Nu ... a muri e prea lesne pentru a nu medita asupra sensului acestei vieți, care ne face să credem în ceva. In ce anume ?
Fiecare om crede în Dumnezeu, în casa lui și aceasta ne face o mare plăcere să ne apropiem cu gândul de frumoasa biserică din sat ce poartă numele Sfântului Mihail.
Cât de departe n-ai fi, în sufletul tău mereu încolțește dorința de a mai auzi vreodată sunetele de clopote ale acelei bisericuți din sat, ce te cheamă mereu la sânul ei ca o mamă și care la rândul său aduc una dintre cele două vești mai importante pe lume : Viață sau Moarte ?...
Dar să nu ne gândim la moarte ci mai devreme la viață...
Și cât de frumos răsună în sat clopotele bisericii. O melodie dulce, blândă, care face ca-n sufletul fiecărui om să încolțească sâmburile credinței adevărate. O credință lăsată din vechime și păstrată cu cea mai mare asprime până acum și sper că și-n viitor oamenii noștri vor face față acestui sat și vor fi demni de al său nume.
Totuși, timpul trece și, asemenea frunzei de pe ram omul nostru e nevoit să-și părăsească casa, copiii, părinții și să se oprească pe o clipă iarăși asupra aceleeași întrebări pe care am amintit-o mai sus, dar acum omul se află la periferiile vieții sale și nici un loc nu-i va fi mai apropiat, decât mormântul său. Da... e locul pustiu cimitirul, dar paralel atât de aglomerat... E unica liniște pe care o păstrăm în cele două cimitire ale satului.
Numai ici-colea poți să auzi ciripitul vreunei păsărele mici și drăgălașe ce nu se vede din ramurile verzi ale pomilor roditori și ale brazilor. E ceva firesc... Iarbă verde, crizanteme înflorite, ramuri înecate în verdeață ; totul viu, dar aflate într-un spațiu atât de pasiv și mort totodată...
Se zice din bătrâni că de când există satul au fost patru cimitire, dar acum ni-s cunoscute doar numai două, iar în rest au rămas intrate în memoriile oamenilor ca fiind legende.
”Toate-s vechi și nouă toate…”. Cu o ușurare în suflet să întoarcem calea pe acele cărări care duc spre Naștere, spre o nouă Orientare. E a doua noastră casă părintească- maria sa Școala. Ce mult iubită a fost de noi, acea clădire de culoarea gri, ușile mari, clase commode, luminoase și cu niște dascăli de o rară întîlnire. Nu găsesc o altă inspirație și sete de a cunoaște decât în ea, așa simplă, cum a rămas sufletul meu de copil.
Ce greu e să te desparți de ea, de o mamă atât de apropiată, de cunoscută… și totuși peste unsprezece ani ești nevoit să o absolvezi. Insă în inima fiecăruia dintre noi rămânem tot atât de ”mici” și nevinovați copilași.
Poate totul ce aș dori să continuu și-ar găsi locul în următoarea poezie a mea adresată Ultimului Sunet :
De ce trec zilele rapid
Ca-n vânt cum trece fumul ?
Eram ca eri copil palid,
Iar azi, alege-ți drumul.
Nu-mi vine-a crede că sunt eu,
Ba chiar și nu-s prea poate
Tot stau și mă gândesc mereu
La ce se-ntâmplă toate...
Istoria și legendele satului Suceveni
Sucevenii sunt cunoscuți ca o comună de la confluiența Sireturilor cu o suprafață de 17 km2 și o populație de 1600 oameni. Această localitate la fel ca și toate așezările umane își are și ea istoria sa.
Satul Suceveni în decursul existenței sale a ființat cu diferite nume, din anul 1431-1520- Tominții, iar din 1520 până-n 1892- Tomești. În 1892 îl găsim cu toponimul Suceveni-vel Tomești, iar din anii 1900- numai Suceveni. În 1946 numirea satului e de Șirocaia- Poleana și tomai în anul 1993 satul revine din nou la toponimul Suceveni care domină și până în prezent.
Cu privire la apariția acestei așezări circulă trei versiuni.
Prima versiune este acea cum că satul a apărut în cea mai obișnuită formă : solurile fertile, râurile și relieful prielnic dădeau posibilitate oamenilor din cele mai vechi timpuri să-și găsească anume în așa locuri condiții prielnice de trai. Despre vechimea acestei așezări ne vorbesc așa date.
-mulțime de cioburi de ceramică găsite în diferite locuri ;
-existența celor patru cimitire ;
- existența celor trei biserici...
Cea de a doua versiune este legată și de legenda unei mahala din sat pe nume de Strâmtura, ca fiind o concretizare la cele spuse.
Legenda Strâmturii
Despre apariția acestei așezări putem aduce la cunoștință din spusele fostului profesor în școala din Suceveni Mihail Brofman. Dumnealui spunea că prin anii 30 a avut ocazia să citească o carte în care erau descrise istoriile a 300 de sate bucovinene, printre care se enumera și istoria satului nostru. Acolo se spune că după bătălia din Valea Cosminului din 1457, întorcându-se spre Suceava Ștefan cel Mare a poposit pe teritoriul dintre cele două Sireturi cu oastea, inclusiv și pe teritoriul Strâmturii. Imprejurările l-au impresionat pe domnitor, din care cauză propune oamenulor săi să rămână aici. Conform celor spuse, astăzi avem ca dovadă nume care dominau cândva în sat : Ursu, Lupu, Groaza, des întâlnite în oastea lui Ștefan cel Mare.
Informatorul : Grigore Ciobotar, 66ani.
De unde a provenit numele satului ?
Demult între oamenii satului s-a iscat o vrajbă din cauza unor porecle înjositoare ca : Ursul, Lungul, Lupul... Până la urmă se ajunge la concluzia că se schimbase unele nume de familii în Sucevan ca cinste și onoare Sucevei. De atunci în sat domină numele de Sucevan. Primul om în sat care a avut așa nume a fost Gheorghe a lui Ilie a lui Ion a Ursuleanului, apoi Ilie a lui Toaderi a lui Ilie a Lupului. Aceste persoane au făcut ca pentru prima dată să se deschidă școala în sat.
Poreclele sucevenilor
- Cârlanari. Satele din jur îi poreclesc cârlanarii. Aceasta din cauză că sucevenilor le cam plăcea să fure berbeci unii de la alții.
- Turc. Cea mai răspândită poreclă printre familia Amarii. Se zice că unul dintre strămoșii lor era mare amator de lulea. Oamenii spuneau că fumează ca un Turc, a Turcului.
- Moscal. Străbunii acestei porecle sunt veniți din părțile Ardealului și purtau pantaloni ca și nemții, ca și moscalii. De aici și porecla Moscal.
- Lipovan. In Suceveni erau foarte puțini pomi fructiferi și numai un singur om din Suceveni se ocupa de creșterea lor. De aici și a fost poreclit Lipovan. Menționez că lipovenii din Fântâna Albă au fost și au rămas ca cei mai iscusiți grădinari.
Informator : Gorobeț Vasile, 80 ani.
Costumația coturilor
Până astăzi se poate urmări așezarea primilor oameni în sat. Și acum se mai spune cotul Burlenilor, cotul Șcrobanițenilor, Sucevenilor. Aceste coturi aveau fântânile lor comune care se păstrează și până azi.
Portul național este foarte apropiat de cel bucovinean (cămașa albă, bundiță și cojocel din dihor și perzian, căciulă țurcănească, ițari și cizme). Dar analizând mai atent putem observa că uzvoarele bărbătești sunt făcute simple, și cele femeiești sunt foarte modeste, simple, delicate.
Portul național a fost din vechime și se păstreză cu sârguință până în zilele noastre.
Cultura satului
Astăzi satul Suceveni se socoate un sat cu un potențial economic mediu.
Slava satului nostru a fost dusă departe de hotarele lui de mari oameni de cultură ca Arcadie Suceveanu- marele nostru poet, Vasile Suvevan- doctor în științe biologice, Vasile Sucevan- candidat în științe teologice. Avem și cetățeni cu studii superioare în toate domeniile economiei.
Aș dori să închei lucrarea mea de cercetare cu versurile închinate celui mai scump tărâm, ce merită să fie proslăvit.
Frumoasă-mi ești, pădurea mea,
De lângă marginea satului meu !
Te cânt, te laud, te iubesc,
Pământ frumos și românesc !!!
CREDO PROFESORULUI
” Capul copilului nu e un vas pe care să-l umpli, ci o făclie pe care s-o aprinzi astfel încât mai târziu, să lumineze cu lumină proprie. ”
Plutarh
Școala este mediul unde elevul își poate pune în aplicare abilitățile și cunoștințele, atingând succesul prin propriile forțe, dar uneori și prin forțele profesorului. Creativitatea, imaginația, inteligența, autonomia sunt calități încurajate și alimentate de profesor.
Obiectivele şi sarcinile şcolii sunt în continuă schimbare, presupunând un proces evolutiv.
Dacă bazele educației se pun în familie, școala are rolul de a continua actul educativ, atât prin oferirea unui bagaj informațional riguros, cât și prin formarea personalității depline a elevului, dornic să participe la viața comunității prin calități reale și spirit creator. Deci, eu ca profesor am un rol crucial în viața elevilor. Eu îmi trăiesc viața elevilor mei, uneori pentru ca să aduc la dezbatere o informație, folosesc nu numai o metodă, dar aplic întreaga mea practică pentru ca copiii să fie satisfăcuți la orele mele de limbă și literatură. Odată ce am pășit pragul școlii, în fața mea îmi pun o mulțime de sarcini una dintre care este formarea deprinderilor de scriere corectă, ortogafică... la orele de limba română orale şi scrise, deoarece limba a română literară, cu toată bogăţia şi normele sale se învaţă, în primul rând, la şcoală.
Copilul trebuie să conştientizeze că, păşind pragul şcolii, se află în mediul unei limbi frumoase, culte, în multe cazuri al limbii literare diferită de cea a mediului familiei şi că el este antrenat în însuşirea ei. Întrebuinţarea cotidiană, exersarea sistematică, orală şi scrisă, deschide drum succeselor.
Procesul de invățământ reprezintă activitatea intenționată, conștientă și organizată de predare-învaţare- evaluare, realizată într-un spațiu educațional instituționalizat, cu o tehnologie didactică determinată, cu anumite rezultate anticipate și realizate. Laturile procesului de învățământ sunt: predarea, învățarea, evaluarea.
Fiecare dintre cele trei laturi ale procesului de învățământ se raportează una la cealaltă, pentru a intra intr-o interacțiune reală și eficientă. Profesorul operaționalizează obiectivele didactice în funcție de vârsta elevilor, selectează conținuturile în funcție de profilul clasei, alege și îmbină metodele, mijloacelor și formele de organizare a lecției în funcție de particularitățile subiecțiilor educaționale.
Profesorul joacă un rol benefic asupra formării deprinderilor de comunicare scrisă ale elevului, ale viitorului student şi adult obligat să scrie repede, corect şi lizibil.
Bazele deprinderilor ortografice şi de punctuaţie se pun concomitent cu învăţarea citit-scrisului, cu formarea primelor cunoştinţe lingvistice, apoi se amplifică şi se consolidează cu treptata însuşire a noţiunilor elementare de limbă. Aceste cunoştinţe şi noţiuni constituie punctul iniţial şi fundamental teoretic al deprinderilor respective, cele mai multe dintre regulile şi deprinderile ortografice derivând şi sprijinindu-se pe cunoştinţele de fonetică, morfologie şi chiar de lexic.
Cum aceste cunoştinţe se dobândesc treptat şi progresiv, formarea cunoştinţelor şi deprinderilor ortografice şi de punctuaţie urmează acelaşi drum; nivelul şi volumul cunoştinţelor de limbă (condiţionate de particularităţile de vârstă ale elevilor) determină, de asemenea, nivelul constituirii regulilor ortografice şi de punctuaţie.
Un loc foarte important îl ocupă formarea, consolidarea şi dezvoltarea deprinderilor de scriere corectă.
Există o multitudine de căi, metode, procedee la care recurgem pentru a rezolva problema scrierii corecte. Una dintre ac este căi este şi dictarea.
Scrisul corect din punct de vedere ortografic, realizat printr-o caligrafie impecabilă oferă imaginea elevului bine organizat mintal, ordonat, în adevăratul sens al cuvântului, motiv pentru care acest act trebuie supus unei continue dezvoltări.
Ortografia şi caligrafia unui text scris reprezintă cartea de vizită a fiecărui om atunci când se adresează în scris cuiva.
Deprinderile de scriere frumoasă, corectă, de a aranja estetic: un text în pagină prin scrierea cu alineat nou, folosirea semnelor diacritice corespunzătoare şi le formează omul din copilărie, profesorul având obligaţia de a insista pe scrierea „cu fir continuu” şi corectă ortografic în acelaşi timp.